FRAGMENT 1
Înghesuiţi benevol in Sala Oglinzilor
ca sa radem de propriile reflexii
Pe undeva, de-a lungul timpului
s-au încurcat sensurile
căci adevăraţii noi sunt diformii
din spatele sticlelor argintate.
Acum a terminat de scris, se reazama de perete si-si priveste, fara cuvant, prietenii. Asteapta, privind rotund biserica, pleaca ochii-n pamant si ofteaza adanc, ar vrea sa zica ceva dar renunta.
Pictorul(care, cu coada ochiului l-a observat il indeamna bland): Hai Profesore, citeste-ne…
Profesorul(fara false fasoane,incepe soptit):
Răzbunători , zurbagiii zei
mi-au croit in Olimpul lor ceţos
o mie de piei
si m-au aruncat pe Golgota.
Te răstignesc Doamne!!
si sunt pe rând:
- cel ce Te scuipa
- cel ce-Ti săruta picioarele
- cel ce, sălbatec, Te-nteapa cu suliţa-n coaste
- Apostolul Ioan înlemnit;
- mai apoi,
Te reneg de trei ori ca sfântul Simon Petru
si mă reped sa-Ti car crucea ca Simon din Cirena
Detronaţii rad de năuceala mea,
de picioarele mele din plumb
ce- ncearca sa alerge.
Sunt disperat
căci ştiu ca va veni o vreme
când ni se vor cantari lacrimile.
Urmeaza o lunga tacere, poeziile Profesorului nu sunt comentate niciodata, sunt ale lui si numai ale lui, nu admite critici nici nu pretinde admiratie…
Pictorul: Dupa cum ai cercetat toate cotloanele si dupa oftatul acela, sigur mai ai ceva de zis…
Profesorul: Vorbesc Ioane, dar sa nu razi, poate vi se va parea un cliseu ridicol, eu il numesc exercitiu de observare, dar biserica asta e o oglinda a neamului nostru.
Pictorul(se-nroseste deranjat ca-ntotdeauna de banalitatea propriului nume: Ion;inghite in sec):
Expilca-te.
Profesorul(zambeste mohorat): Ma explic; …un cadavru devenit vegetal, cu barnele astea galbui-albe ca niste coaste uscate descarnate, o mina, spalata de sacru, sprijinita ironic de niste schele pitice, impotente, caricatura a reconstructiei.
Ion: Esti bolnav?
Profesorul: Nu, doar realist.
Profesorul: In primul rand
Profesorul: Si apoi luam, de pilda, acoperisul,lipseste, toate ploile ne bat, primim tot ce vine de sus cu indiferenta, induram, cu capu-ntre umeri.
Sculptorul: Fara acoperis, comunicam mai bine cu Cerul, legatura Pamantului cu Divinitatea devine directa, fara obstacol.
Ion: De altfel, templele nu aveau acoperis.
Profesorul: Lasa-ma frate cu dacii tai, ce ne mai place sa ne impaunam cu ei, un popor a carui religie, cultura si obiceiuri au lasat atat de putine si interpretabile urme incat imaginea mea despre el e tare incetosata.
Ion: Exagerezi, Columna lui Traian e suficient de sugestiva in imagini.
Sculptorul: Da’ de unde, e lucrata „la rece”, de sculptori care nici nu au calcat prin Dacia, monumentalele sanctuare de la Sarmizegetusa lipsec, iar zidurile cetatilor cioplite pe „columna” sunt gallice, nicidecum dacice… Imaginile-s alterate.
Ion: Bine, bine, dar asta nu micsoreaza cu nimic valoarea lor umana, calitatile lor…
Profesorul: Ce valoare, ce calitate, niste betivi care-si trimiteau cei mai voinici fii in solie, prin moarte, zeului lor – atunci cand era mare nevoie de brate puternice de luptatori.In plus un popor cu o cultura puternica poseda un limbaj scris. Aratati-miva rog, o pagina, o piatra scrisa in limba daca, ba nu, aratati-mi o litera!!( taie aerul cu un gest brusc). Niste barbari!
Ion: Poate ca preotii daci erau ca druizii celti, ca sa nu fie pangarita credinta, si pentru ca cei ce invatau ritualurile sa nu-si neglijeze memoria,au interzis scrisul.
Profesosul: Da, dar celelalte fapte publice, private, trebuiau sa fie si ele consemnate cumva?Cum?Dumnezeu stie sau poate marele zeu Zamolxis,fostul sclav al lui Pitagora.
Sculptorul: Chestia cu Zamolxis- sclav este o anecdota, sa fim seriosi.
Ion: Herodot scrie clar ca, de fapt, Zamolxis, daca a existat ca om, a trait cu multi ani inaintea lui Pitagora.
Sculptorul: In plus, sacrificiul uman prin aruncare in sulite se savarsea numai din patru in patru ani, si foarte rar, daca nu murea primul „sol” mai „trimiteau” lui Zamolxis pe altcineva.
Ion: Adevarul ca alaturi de poporul evreu, dacii erau singurii cu religie monoteista.
Profesorul: Aiureli, panteonul lor este plin de zei importati: Gebeleizis-Zeus, Bendis-Artemis…
Sculptorul: Aici ai dreptate, naivitatile unor autori exaltati, dar nu rau intentionati, i-au facut pe daci crestini inainte de aparitia crestinismului.
Ion: Au fost doar incercari de a ne innobila, sacraliza radacinile.
Profesorul: Si culmea e ca, dintr-un popor format printr-o asimilare-exterminare a cuceritilor de catre cuceritori, genetic suntem mai mult daci mostenitori ai cefei plecate, niste vesnic pupatori ai mainilor care ne biciuesc si omoara.A rezultat o majoritate de ciobani mioritici resemnati, noncombativi, care-si percep destinul ca fiind ori o gluma neagra, ori condamnare.
Ion: Totusi, limba asta,a ciobanilor,latinitatea ei de netagaduit, e o mostenire cu valoare de monument gigant.
Profesorul: Da, aici ai dreptate, limba a fost si este unica cheie a supravietuirii noastre, ca neam.Dar uite si ea, saraca, cum a ajuns sa fie schngiuita, pangarita de mahalagisme,pseudo-neologisme si alte aberatii, gunoaie sau inutilitati sonore, mai degraba zgomotoase.
Ion: Poate ai vrut sa spui, de fapt, ca limba e oglinda neamului nostru. Si chestia cu capul plecat nu o inghit defel, suntem demni macar prin limba literara.
Profesorul(aprins): Chiar cu ajutorul gramaticii te voi contrazice, nu cred sa existe limba mai bogata in pronume de politete, decat a noastra, fii atent: Domnia Voastra, Inaltimea Voastra, Maria Voastra, Luminatia Voastra, si altele, si altele, toate sugereaza caciula in maini si spinare oblica. Pe cand englezii pana si reginei ii spun „you”, adica „tu”. Vezi, egalitatea ca mentalitate subliniata lingvistic.
Ion: Dar si francezii, si spaniolii, chiar nobilii, se adresau unul altuia cu „Sluga dumneavoastra”.
Sculptorul(taraganat): Da, dar o faceau ochi in ochi si cu spada la brau, orice interpretare ironica putandu-se sfarsi cu un duel.
Ion: Apropo de sabie le brau, nu toti romanii sunt o apa si-un pamant, exista exemple stralucite in istoria de oameni demni, individualitati puternice a,a Stefan cel Mare si Sfant, de pilda.
Profesorul(da din mana a lihamite si superioara ironie): Ee Sfant, a avut peste patruzeci de copii din flori si inalta biserici prin satele pe unde avea „dragute”, sa-si justifice deplasarile in interes de „amor”.
Sculptorul: Esti cinic si judeci superficial, chestia cu copiii mi-l apropie mai tare, il umanizeaza pana mi-l vara adanc in suflet, stiindu-ma pacatos la randul meu, si daca un Om cu „o” mare, cum a fost Stefan, ti-a patruns puternic in suflet atunci e sfintit.Cat despre biserici si iubiri trupesti, cati dintre noi isi verifica balanta: fapte bune-pacate, incercand s-o achilibreze, cum a facut el?
Profesorul: Touche! Daca tot am ajuns la tandemul biserica-femei, amintiti-va de Ana lui Manole, suntem un popor … crud in bigotismul nostru, continuam sa ne zidim femeile pentru o diploma de „cel mai bun constructor”. Manole pateaza ideea de sacrificiu, el nu e decat un mester, nicidecum un arhitect genial.
Ion(zambitor constata): Profesorul sufera de boala numita „demitizarea personalitatilor”, va mai amintiti cand ne-a zis ca Socrate si Platon au fost homosexuali.
Sculptorul(pune lucrurile ferm, la punct): Nu fi nedrept, Ioane, contextul era altul, n-a fost nici o tentativa de „coborare de pe soclu”, Profesorul vorbea despre modelul antic grecesc de frumusete, adica efebul, explicandu-ne ca modul lor de a face dragoste nu era decat un exercitiu estetic,specific acelor timpuri, modei de atunci.
Profesorul(priveste aparent absent o fresca injumatatita, Adam sub Pomul Cunoasterii cu marul in mana intinsa, partea cu Eva lipseste, apoi murmura): A face dragoste… Toti ii urmaresc privirea. Cantaresc fresca.
Ion(abia-si stapaneste rasul): Sa nu-mi zici ca Adam era roman!
Profesorul(serios): Aici, da! Uite, si in voluptate a ales calea cea mai usoara, lenea lui proverbiala a invins, se multumeste cu satisfactii imediate, ce nu cer mult efort (Profesorul lasa o pauza pentru efect).
Ion: Cum asa?
Sculptorul(fluiera uimit si se repede): Mi-am dat seama, intre cunoasterea „gustului” femeii si cunoasterea gustului marului, Adam a ales marul!
Ion:S-a grabit…
Profesorul(isi continua ideea): Graba asta combinata cu minciuna si hotia cai scurte, este rana noastra deschsa,toti vor imediat:munti de bani, masini si vile luxoase, in locul educatiei propii si a muncii din greu, se traieste cu speranta infantila a castigului la loterie, prea putini isi gandesc o afacere pe termen lung, din care sa manance si copii lor.Ar trebui…
Ion: Ai inceput sa vorbesti ca un politician atipic, care paradoxal poate fi acuzat de lipsa de patriotism.
Profesorul:Patriotismul e vorba goala, discurs electoral, daca nu-i sprijinit de demnitate si sustinut de putere economica.
Profesorul(pare jignit): Nu-i discurs politic, dar daca vrei unul scurt ti-l fabric, politica-i superficialitate cu aparenta de profunzime, la noi e un scop nu un mijloc, probabil din cauza lipsei de cultura politica, pe care tinerii nu o au, cei ce au intrat in partide sunt oportunisti crescuti la umbra dinozaurilor pseudocapitalisti.Vlaga tinerilor capabili se consuma pe alte planuri si neimplicarea lor e tributara convingerii ca politica e o curva,asa ca ii lasa pe codosi sa o faca…
Sculptorul: Tampenia asta de conceptie e o scuza penibila,pasivitatea politica, in cazul asta, e o dovada de lasitate, trebuie sa facem politica,realist, temeinic si cu simt de raspundere.
Ion: Parca asist la o scena caragialesca. Dar, in politica, cine poate fi mai actual decat Caragiale…
Profesorul(se vede neinteles si rosteste apasat): Caragiale nu e actual, noi nu am mai evoluat de la 1900 incoace,asta-i tragedia. Nenea Iancu,ochi limpede, l-a definit pe roman urmand trei axe, care adesea se impletesc: sforaitul politic, amorul vulgar si bascalia.
Sculptorul: Bascalia, asta-i boala noastra cea mai dureroasa, ironia vulgara, cinica in realitate semn al neputintei.
Ion: Nu neputinta,hotia-i lepra ce ne roade.
Profesorul: Daca am ajuns la hotie, ca trasatura definitorie de „caracter”a romanului, observati ca marea majoritate a icoanelor de pe iconostasul de-aici sunt smulse, deci furate…
Sculptorul: Furtul de icoane, e, cred cel mai infiorator delict.Oricat de necredincios ai fi, un sambure de indoiala tot mai ai in suflet: Intrebarea „Si daca exista Dumnezeu?” e acolo ingropata, incuiata,cum o fi, si ea ar trebui sa inabuse pana si ideea de a fura din biserica. Macar de frica judecatii de „dincolo”…
Ion: Prea multi ani au lipsit „orele de religie”din scoli.
Sculptorul: Comunismul, bata-l vina!
Ion: Comunismul, ca idee, a fost o chestie buna …
Profesorul(se sufoca apoi se calmeaza treptat): O idee esuata dramatic, lamentabil, care-ti incapastreaza fortat ocheleri de cal, miroase acru si are gust de sange,numai lucru bun nu poate fi numit.
Sculptorul: Doar comunistii occidentali,netrecuti prin „iadul rosu”, mai pot debita astfel de naivitati.
Profesorul: Fiindca brodeaza ideile-fine ale comunismului pe panza- suport a capitalismului.
Ion:La inceput capitalismul a fost o mizerie…
Profesorul: De unde-ai mai scos si treaba asta?!
Ion: Dickens…
Sculptorul: Mizeria din cartile lui Dickens, a fost scoasa in relief pentru efect artistic …
Profesorul: Insasi constientizarea „mizeriei” e un rezultat al capitalismului: productia industriala de sapun, de haine de bumbac, de incaltaminte si asa mai departe l-a facut pe taran, prin comparatie cu muncitorul, care manca mai bine, mai diversificat, sa-si vada murdaria.
Sculptorul: Viata la tara, munca acolo, e o chestie placuta doar cateva zile de vacanta…
Porfesorul: Si in comunism, taranul nu-si muncea nici macar propriul pamant…
Profesorul: Cea mai mare cicatrice lasata de comunism este distrugerea ideii de „proprietate”.
Sculptorul: Cicatricea rusinoasa pe care o purtam, e si a fost urma atitudinii noastre fata de fostii dizidenti politici, care au incercat sa ne deschida ochii si pe care, neciopliti, i-am numit,ii numim, niste „fraieri”.
Ion: E doar o reactie la un complex de inferioritate…
Profesorul: Ce complex?Pasivitate de bolovani!Eram oi, decazusem pana si din stadiul de ciobani mioritici, avand ca unica ratiune de a fi umplerea stomacului, eram stpid-bucurosi atunci cand vanzatoarea de la alimentara uita sa ne bifeze cartela de ratii…
Sculptorul: Comunismul a transformat oamenii in caramizi, in zid.
Profesorul:Romanii au ramas caramizi vii in zid.Precum bucatile astea de chirpici ale ruinei, o mana de paie, nitica balega si lut sfaramicios…
Sculptorul: Esti cred .Te contrazic, aminteste-ti tu, acum de Ana Mesterului Manole, caramizile astea de chirpici sunt oameni morti, poate sacrificati de altii, poate victime benevole sau accidentale.
Profesorul: Nu ma asteptam ca tocmai tu sa ma contrazici,tu; cu statuile tale, osmeni din chirpici, carora le ies buruieni din gura, organe genitale si fund, acolo ai fost crud… sau poate doar lucid.Te-am admirat atunci.Statuile-acelea erau vii!
Sculptorul: Erau vii pentru ca aveau apa in ele! Caramizile tale-s uscate! Moarte. Biserica asta nu-i o oglinda actuala, e doar usa prin care poti vedea speculand ieftin trecutul!
Profesorul: Ma jignesti si-ti voi demonstra, chiar cu ajutorul usilor cat de prezent e „prezentul” intre zidurile-acestea.
Ion: Sper ca nu mai trantesti vreo metafora ambigua despre usi.
Sculptorul: Nu fi ironic ieftin, sa-l ascultam!
Profesorul: Usa de la intrare?
Ion: Lipseste cu tot cu canaturi si cu pereti.
Profesorul: Incotro era orientata usa?
Ion: Spre vest.
Profesorul: Adica Occident, ce demonstratie mai limpede vrei, in plus toata partea de apus a bisericii lipseste, ruina deschizandu-se, intr-acolo ca o imensa gura ce pare sa strige: Veniti vesticilor, intrati, minunati-va, dar lasati si niste bani in cutia milei.
Sculptorul: Profesore tei-ti lipsesc celulele cu conuri de pe retina, vezi totul alb-negru, scuze, gresesc, gri-negru..
Profesorul: Cand esti prost platit, nu vezi rozul si stati asa, ca mai am, nu am terminat cu usile, ia priviti spre altar, nu va surprinde nimic?
Ion: Ba da, usile imparatesti sunt astupate cu scanduri.
Profesorul: Buun! Deci pe unde mai putem intra in altar?
Ion: Pe cele diaconesti.
Profesorul: Adica laterale?
Ion: Da.
Sculptorul(incurcat): Nu-nteleg unde vrei sa ajungi…
Profesorul(isi freaca mainile umede, trist-satisfacut): Am ajuns la alta meteahna suparatoare a romanului, pura dovada de slugarnicie, chiar mai grav, de dispret si, in esenta de auto dispret, fiti atenti: in marea majoritate a institutiilor din Romania nu se intra pe usile principale, ci pe cele mici, laterale, sau din dos.(Se opreste asteptand reactia)
Ion: Usile mari sunt pentru sefi si sefii-sefilor.
Profesorul: Nu care-cumva sa-si atinga hainutele fine de toalele vulgului transpirat.(Scuipa sec far saliva) Niste arivisti aroganti.
Sculptorul: Niste mitocani…
Profesorul: Curat mitocani(Pauza) Ca tot suntem intr-o biserica, stiti ce-au fost de fapt mitocanii?(nu mai asteapta raspuns) In vechime erau calugarii „de mana a doua”din mitocuri, biserici „filiale” ale manastirilor mari, care calugari desi incercau sa tina randuielile ca-n manastirea mama, nu reuseau, oricat de mult s-ar fi straduit sa-si imite superiorii…
Sculptorul: N-aveau substanta…
Ion: Mai pe romaneste, mitocanii sunt niste copii nereusite.
Profesorul(gandeste cateva clipe):Mitocanii vechi macar aveau modele, cie din ziua de azi sunt copii nereusite ale altor copii nereusite.Si pentru ca le lipseste modelul autentic, de frica sa nu se vada ce-ascund mastile, demoleaza valori…
Sculptorul: Incearca sa-i doboare chiar pe acei, care pot fi adevaratele modele.
Ion(spre Profesor): Deci recunosti ca exista si valori?
Profesorul: Izolate, lipsite de o reala putere de a schimba.
Ion(nedumerit): vorbim de oameni aici, nu?
Profesorul: Da, de cei buni, realele elite, dar cu voci firave.
Sculptorul: Cine are urechi de auzit, ii aude.
Ion: Nu fi limitat, ei doar isi pastreaza libertatea, prin distantare, doar izolandu-te poti crea valori durabile, ei sunt niste nyctalopi, vad in intuneric.
Ion: Valorile pure provin din masele populare .
(Profesorul si Sculptorul il privesc usor incruntati, de parca nu l-ar recunoaste, derutati de figura lui serioasa )
Sculptorul: Esti nebun? Credeam c-ai scapat, de cliseele astea cretine.
Ion(se-nvineteste o clipa la fata, dar apoi surade „am glumit”): Ma refeream la cei de la sate…
Profesorul: Cultura nu se face de-a valma, in grup, ea este rezultatul stradaniilor unor individualitati puternice. Creatiile populare sunt, la origine, operele unor necizelati Creanga, Brancusi, Enescu sau Grigorescu, ramasi anonimi pentru ca lipsea mass-media, ba nu sunt aproape sigur ca operele initiale erau mult mai expresive, iar poporul, preluandu-le, copiindu-le, le-au modificat pe „intelesul lui”, astfel pierzandu-se mult din formele si mesajele lor.Masa taranilor a fost, cel mult, pastratoare de cultura.
Ion(moale): Mai, tu dezbraci pana si satul de frumusetea lui.
Profesorul: Numai un naiv, idealist, ca tine mai vede frumusete la sat, puritatea lui s-a pervertit…
Sculptorul: Are dreptate, Ioane, „subcultura” de mahala care mai demult invada orasele, astazi inneaca satele, peste tot dai de lalaielile tiganilor „urbani” si haine chinezesti…
Ion(milos): Saracia…
Profesorul(amarat): Saracia ca stare de spirit.
Sculptorul:Nu saracia i-a coborat, ci lipsa bunului simt…
Profesorul:Acel bun simt, pe care l-ai surprins in portretele tale cu tarani batrani, doar ei, batranii mai au calitatea asta… De ce n-ai pictat tractoare, combine…
Ion(rictus ingretosat): Pictural, masinile-s grotesti.
Sculptorul: Pacat ca nu ti s-au vandut tablourile-acelea, ideea a fost superba, sa pictezi tarani pe frunze de porumb sau vita de vie, presate.
Profesorul: Trebuie sa mori sa ti le cumpere si pe cele vechi si pe astea noi.
Ion(afirmatia Sculptorului l-a lovit, mai mult se auto-ntreaba): Sa mor?
Profesorul: Da, dar nu oricum, sa-ti faci din moarte un spectacol, sa atragi ochii mass-media.
Sculptorul(are aerul ca glumeste): Reclama-i sufletul comertului, dar ca sa apari la televizor, trebuie sa fie cu mult sange.
Profesorul(scarbit, ca in fatza clasei): Televizorul, o cutie de gunoi rasturnata din care se scurge mizerii, foarte putine lucruri bune se ratacesc pe acolo, dar si-acelea ies manjite…Am ajuns niste „gunoi”-fagi, avizi de violenta. Am uitat de blandetea cartilor…
Ion: Televizoru-i cea mai ieftina distractie…
Sculptorul: Distractia asta ieftina e spalare de creier.
Profesorul(„la catedra”): Violenta, de orice natura, din presa, nu e decat o consecinta a foamei sinistre de senzational macabru, a romanului.
Ion(incearca sa-l incuie, somandu-l): justifica-ti afirmatia folosindu-te de ruinele noastre.
Profesorul(zambeste superior): Esti partida usoara, dragul meu, nimic mai simplu, enumera-mi frescele ramase intregi!(apasa pe „intregi”)
Ion(scruteaza peretii atent): „Rastignire Domnului”… „Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul”… „Uciderea pruncilor” si mai spre intrare…
Profesorul(puncteaza rapid): - Iesire!
Ion(subliniaza): Intrare-iesire: „Judecata de Apoi” cu o hidoasa „Gura a Iadului”.
Sculptorul(murmura infiorat): Cuie inrosite, lacrimi, sulita, decapitare, topor insangerat, cadavre, calai, carne arsa, lacrimi…
Profesorul:Toate in chenare care tare mai seamana a ecrane, a poze din ziar… Si peste toate, priveste apusul!
Au amutit, imbracati si ei, si ruinile in lumina sangerie a soarelui apunand. Ion se vede rosu, se simte rosu...
Sta la fereastra camerei sale si scruteazanoapte de-afara. Neagra, friguroasa, umeda. Ceata a trecut. Isi simte pielea, uscata, plina de grauncioare de nisip rece. I-a inghetat transpiratia in glandele sudoripare. I s-a aricit parul pe corp. Mainile ii tremura. Din abdomen urca, crescand in intensitate, o presiune ce-i striveste plamanii. Inima pompeaza spasmodic, greu, sangele vascos. Toti muschii ii sunt amortiti, pietrosi. Ar vrea sa urineze, dar nu poate, sfincterele-i sunt incordate. Inspira adanc,sincopat pe nas si expira suerat printre dinti, iar aerul ii galgaie serpuitor peste nodurile din gat.
Se reazama cu coatele pe pervaz si incepe sa-si maseze talpile, apasat. Creierul ii fierbe, plin de ganduri trunchiate, ce se rasucesc in spirale, izbindu-se haotic unele de altele. Printre buzele albe, odata cu aerul, incep sa i se strecoare afara cuvinte despartite de pauze lungi: „Celebritate …Moarte… Unde-i orizontul?.... N-am orizont! Nimic nu-i ce pare a fi!.... Realitatea, ce-i realitatea!... Hai curaj!...Dar, daca… Doare?... Fainos?!.... Bani… Sange… Mi-e frica?...titluri de ziare.” Incepe sa vada fotografii cu el peste tot, mari, mici, il inconjoara, rotindu-se.Isi striga in minte, cu ecou: „Fara panica!”. „Ca” –ul final repetat ii starneste rasul,uscat, sacadat. „Ce farsa sinistra! O farsa, asta-i totul, farsa, farsa, farsa, farsa.”…
Aude pasi usori, departati pe hol, s-a hotarat, se roteste rapid pe calcaie si aproape ca alearga pana la oglinda. Inghite o gura de aer si se izbeste tare, cu cotul. Sticla a plesnit, s-a desprins doar un ciob mic, cat o unghie. Grabit vara un deget in spatiul gol si smulge o aschie argintie, taioasa.In spatele oglinzii false se ghiceste o incapere.Ia cu grija briciul improvizat si, incet, incet, scrasnind din masele, isi taie venele de deasupra incheieturii mainii stangi. Mai simte, caldut, cum i se prelinge urina pe pantalonii de pijama, lipindu-i de coapse, murmura amarat: „Ce jenant!”, si punandu-si palma dreapta pe ceafa se prabuseste ca o scandura pe podea.
Cele doua zgomote puternice au transformat mersul agale de pe hol in alergat. Usa se izbeste de perete si George intra precipitat, incremeneste cateva secunde in prag cantarind cu o privire rece situatia. Apoi se repede spre pat si rupe doua fasii din cearsaf, dintr-una improvizeaza un garou si cu cea de a doua leaga taietura. Automat mintea-i fuge la doctorul din camera de la capatul coridorului care de-abia atipise. „Bine ca n-am adormit si eu” se felicita in gand, si lasandu-l pe Ion lungit pe parchet porneste in viteza sa-l aduca pe medic.
Spitalul de psihiatrie Nr…
Sanatoriul de boli nervoase…
Foaie de observaţie psihiatrica
Pacient: Ion Feicar
Sexul: M
Varsta: 31 ani
Ocupatia: Profesor de desen
Diagnostic: Schizofrenie paranoica ( cu accese catatonice(!?))
Medicatie: Bolnavului i se administreaza: Olanzapina (neuroleptic incisiv) asociat cu Romparkin (anticolinergic)
Constatari: Debut acut, tardiv (prin aparitia ideilor delirante de persecutie)
Manifestari in perioada de stare:
1. Tulburari psihomotorii:
- mimica neadecvata contextului (grimase), ras nemotivat
- miscari supraincarcate gestual
- discordanta intre sentimente si reactii
- catatomie (sta ore intregi in coltul salonului, deseneaza obsesiv ochi fara
iris, desi in perioada de internare initiala a facut multe schite bolnavilor,
pasionat, mai apoi fazele „portretistice” s-au inputinat)
2. Tulburari afective:
- indiferenta(si-a pierdut interesul pentru relatiile sociale), izolare
- ambivalenta sentimentala (sentimente contrarii fata de membrii familiei,
prieteni, trece de la admiratie la dispret total)
- dereglat, instinctiv-afectiv(se masturbeaza des, probabil cu fixari
incestuoase)
- senzatie de instrainare fata de sine insusi(adeseori nu se recunoaste in
oglinda)
3. Tulburari intelectuale:
- gandire distorsionata, dominata de un rationament morbid negativist
- dificultate in asocierea ideilor ( comunica atingand tangential subiectele) – idei de clarviziune, telepatie
- persecutie (frica sa nu i se fure ideile creative, crede ca e supravegheat tot timpul)
- halucinatii auditive si vizuale( percepe realitatea distorsionat, retras intr-o lume proprie labirintica,populata cu personaje umane, posibil „alter-ego-uri)
Tentativa de suicid( sectionarea venelor antibratului)
Nota bene: După transferul la Spitalul de Urgente, infirmierul George a găsit in salonul pacientului un tratat de psihiatrie plin de sublinieri la capitolul „Simptomatica formelor clinice de schizofrenie”!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu